VRĂJITORI ŞI PROSPECTIVIŞTI

Clipboard

Câtă noutate şi îndemn ne aduc ştiinţele din laboratoarele care studiază creierul uman, proiectul secolului. Afli că mintea umană are clăditor în constituţia sa, calitatea de a fi anticipativă. A te ocupa de viitor e o obligaţie transmisă odată cu celelalte înzestrări pe om ca să supravieţuiască. Redă cercetătorilor demnitatea pusă la îndoială celor ce cred că viitorul se citeşte în palmă sau în ceaşca de cafea. Sau că ţine de vrăjitorii sau şamanii asiatici, legat de ritualii magice. Nu înţeleg de ce Mircea Eliade vorbind de şamani, le enumeră preocupările uitând de prezicere. Nu e de mirare că regii întreţineau profeţi în jurul lor şi că voievozii români, porneau la bătălie, după ce şi-au adunat sfetnicii şi căpeteniile, cu prezenţa unui preot şi a unui prezicător. Ce şanse le dădeau aceştia din urmă? Prospectiva a devenit în zilele noastre o îndeletnicire respectată. La New York o firmă lua 200.000 dolari pentru un aviz dat unei industrii care făcea investiţii în alte ţări. Care este viitorul previzibil al regiunii vizate? Ce şanse avem? Până una alta, prospectiviştii îşi ascut metodele, printre care şi vechiul calcul de probabilităţi.