Lansare de carte – „Istoria prin ochii diplomatului“. Isărescu: Diplomaţia este prima divizie care poate să salveze o ţară sau, dacă greşeşte, să o prăbuşească

De Ana Stan | Articol publicat pe Adevărul.ro | 17.12.2014

Miercuri seară a avut loc lansarea cărţii „Istoria prin ochii diplomatului“, având ca autori pe prof. dr. Dan Dungaciu şi academicianul Mircea Maliţa. „Dialogul între doi erudiţi“, aşa cum a numit volumul ambasadorul Sergiu Celac, tratează perioada 1962-1972 din diplomaţia română, dar şi crizele lumii globale.

??????????Această lucrare are două merite deosebite, scrie Mugur Isărescu pe coperta IV a volumului „Istoria prin ochii diplomatului“. Primul: furnizează informaţii de la sursă, din zona culiselor diplomatice, despre evenimente pe care le-am uitat, dar pe care le-am înţeles în limitele contextului de atunci. Al doilea merit este că această carte face într-un fel dreptate unei perioade în care diplomaţia românească a fost extrem de activă – anii ’60 şi începutul anilor ’70. A fost o perioadă fastă, cu diplomaţi de foarte bună calitate. Acei ani ne arată că, pentru orice ţară, diplomaţia este prima divizie care poate să salveze sau, dacă greşeşte, să o prăbuşească. Menirea în care s-a comportat diplomaţia românească în această perioadă arată cât de important este să ai o diplomaţie activă şi de calitate, conchide guvernatorul Băncii Naţionale a României. »

Invitație lansare de carte „ISTORIA PRIN OCHII DIPLOMATULUI” (17.12.2014)

1-MIRCEA-MALITA-ISTORIA-COPERTA-simpla-713x1200Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (ISPRI), în parteneriat cu Editura RAO și Bibilioteca Centrală Universitară „Carol I, vă invită să participați la lansarea volumului

ISTORIA PRIN OCHII DIPLOMATULUI

MIRCEA MALIȚA

 DAN DUNGACIU

Evenimentul va avea loc miercuri, 17 decembrie 2014, în „Salonul Carol” al Bibliotecii Centrale Universitare, ora 17.00.

Intrarea din strada Dem I. Dobrescu nr. 1, sector 1, București.

Prezența dumneavoastră ar onora enorm atât autorul volumului, cât și organizatorii acestui eveniment.

Vor participa la această lansare/evocare, în calitate de prezentatori, alături de autori, următorii:

Mugur Isărescu, Sergiu CelacIoan Donca,

Emil HurezeanuOvidiu Enculescu

Menționăm că partenerii media al acestui eveniment sunt Ziarul Adevărul și Postul de Știri Digi 24.

Contact secretariat eveniment – Nicolae Țibrigan – 0755087185 – nicolae.tibrigan@fumn.eu

invitatie-istoria prin ochii diplomatului_RAO_imagine

test4368