Pacea lui Freymond

Jacques Freymond, în poziţia sa de Director al Institutului Internaţional de Înalte Studii Diplomatice şi cercetător neobosit în problemele relaţiilor internaţionale, era prin anii ’60-70 una dintre cele mai recunoscute autorităţi în sfera diplomaţilor. La institutul său se făcea carte serioasă şi a-i fi elev însemna mai mult decât o diplomă. Exigenţă, disciplină, orizont larg şi analiză profundă. Simţeai mâna unui colonel al armatei elveţiene (generali nu există), preocupat de tema război şi pace, dar şi obsedat de poziţia de neutralitate a Elveţiei, pe care şi-a păstrat-o cu mari sacrificii în cel de-al doilea război mondial. Primejdia nu venea din partea Alianţei antifasciste, care respecta pe elveţieni, ci din partea vecinilor germani. Simpatia şi înclinarea elveţienilor neutri mergeau în direcţia aliaţilor.

1110O poveste spune că, în cursul războiului, avioanelor americane ce pornesc din sud ca să bombardeze pe inamic trec peste Elveţia. Centrele ei de control aerian le văd şi le transmit: «Sunteţi deasupra unui stat neutru şi nu aveţi autorizaţie de zbor. Întoarceţi-vă imediat.» Avioanele răspund «Ştim, ştim» şi îşi văd de drum. A doua somaţie: «Vă somăm să coborâţi imediat, altfel vă vom obliga să o faceţi.» «Ştim, ştim», răspund americanii, continuându-și zborul. «Întrucât n-aţi coborât, vom fi obligaţi să tragem.» «Ştim, ştim.» Se aude artileria antiaeriană elveţiană. Este rândul americanilor să comunice: «Aţi tras mai jos decât noi şi în urma noastră.» «Ştim, ştim», răspund elveţienii.

În cursul prieteniei noastre care a început prin anii ’60, am învăţat de la Freymond multe lucruri preţioase pentru un diplomat. Dar, în mod special, m-au impresionat vederile sale privind pacea şi războiul. Era şi membru în conducerea Crucii Roşii, singura formă de a se implica în războaie fiind prin victimele lor. «Pacea este un lucru fragil», spunea Freymond. «În cadrul ei se pot duce războaie neviolente.» Dădea drept exemplu un război dus de presă, în care defăimarea şi atacurile verbale cad pe capul duşmanilor ca nişte şrapnele. «Dar câte sunt metodele de a lovi o ţară, de a îi produce daune, de a o scoate din joc, de a o face complet neputincioasă, incapabilă de a ataca sau riposta la atacuri! Eşti de acord că un război civil polarizează o ţară?», spunea el. Dar nu e nevoie chiar de război civil. Este destul să se năruiască capacitatea populaţiei de a rămâne unită în faţa unui pericol comun sau pentru a realiza un proiect comun. Unitatea de vederi şi credinţe, condiţie vitală pentru supravieţuire, poate fi spulberată de haos, dezorientare sau ranchiună. Un puhoi de certuri interne, luptele intense pentru putere duse de politicieni inconştienţi, fărâmiţarea opiniei publice într-o miriadă de păreri, superstiţii sau mitologii, fac ca o ţară să fie învinsă înainte ca ea să poarte un război.