ONU şi jungla

Mă aflam în Sudan, unde un dictator luminat era doritor de înnoiri şi deschideri pentru ţara sa căzută în toropeală. A ales un ministru de externe, format în universităţile englezeşti şi a reuşit să stabilească pacea cu sudul aflat în permanentă revoltă faţă de capitala Khartoum. A numit un sudist în guvern şi pacea s-a înscăunat. Ministrul de externe a convocat la Khartoum o conferinţă internaţională consacrată dezvoltării şi iat-o întrunită cu personalităţi remarcabile de la ONU. Eram şi eu printre invitaţi şi România era bine văzută datorită poziţiei şi experienţei sale. La sfârşitul conferinţei, ţinută la Parlament, am fost pus să fac un raport general al lucrărilor.

Pentru invitaţi, şeful statului a oferit un avion ca să ducă pe cei dornici în sud, să le arate rezultatele pacificării. Ajungem, astfel, la Juba, la extremul sud al ţării, care din rebelă devenise loială. Singura clădire mai ca lumea era un fost hotel pentru vânătorii de lei englezi, în perioada colonială. Mi se dă un loc într-o construcţie nouă, un fel de motel, cu camere simple, dar curate. Petrec noaptea singur aici şi dimineaţa aud voci în buza pădurii, lângă care mă aflam. Curios, mă apropii de un grup de tineri, care se sfătuiau cu caietele deschise în faţă. Îi întreb de unde vin şi îmi spun că în timpul conflictelor s-au refugiat într-un loc ferit, lângă Uganda, unde un misionar vestic deschisese o şcoală. Văzând că nu are mari şanse în pădurea în care plonjase, el a întemeiat o şcoală şi, îndrăzneţ, a cerut sprijin de la ONU. Organizaţia de la New York, care se întâlnea rar cu asemenea proiecte în plină junglă, a aprobat finanţarea. Şi, astfel, elevii şcolii au învăţat englezeşte şi au avut parte de o educaţie destul de riguroasă.

Acum, elevii absolvenţi aspirau spre Khartoum, unde sperau să fie admişi la Universitate. În gândul meu, după ce lucrasem la ONU, îmi ziceam că puţine rezultate reale şi constructive ca acesta din junglă ar putea fi enumerate.

Cum tinerii, uluitor de moderni pentru locul pe care îl părăseau, se izbiseră de dificultăţi la matematică, m-am aşezat lângă ei şi am dat o „consultaţie”. Am fost impresionat de candoarea lor, dar şi de dorinţa fermă de emancipare care îi anima. Le-am dorit succes şi învingerea obstacolelor pe un drum atât de lung şi apoi în viaţă.

Acum, când Juba este pe lista războaielor deschise, amintirea păcii şi armoniei din sudul extrem al Sudanului mă face să reflectez la desele şi nemiloasele schimbări la faţă ale istoriei.

După Juba, ministrul care însoţea pe delegaţii străini ne-a mai dus la o altă localitate, Amadi cred, unde voia să arate paşii modernizării. Dovada era construcţia unui closet public în centrul oraşului, ce consta dintr-o groapă uriaşă aflată sub un etaj plin de closete, al căror produs se scurgea în groapă. Cu aceeaşi mândrie spunea că ţări europene ca Bulgaria ajută la urbanizarea aşezării. Au construit o fabrică de suc de roşii în oraş. «Funcţionează?», am întrebat. «Nu pentru moment», a fost răspunsul. «Pentru că noi n-avem roşii în regiune.» Nu voiam să descurajez acest început firav şi ciudat de modernizare, întrucât intenţiile erau ferme şi motorul inovaţiilor era activ.

Dacă jungla poate trimite studenţi la Universitate şi dacă ONU este în mod generos prezent în ea, atunci toate speranţele pentru o lume mai bun sunt justificate.

A-family-walks-down-a-dus-001