Geniul

Mă întâlnesc cu un prieten vechi, din studenţie. Veneam din direcţii diferite: eu fizico-matematici, el litere. Eu mă afundasem în calcule, iar el în poezie. Vocaţiile noastre nu puteau fi mai diferite: eu eram cu picioarele pe pământ şi el cu capul în nori. Probabil că acest contrast ne făcea să avem întotdeauna o conversaţie interesantă şi chiar să ne mărturisim visele şi ambiţiile Ne-am revăzut apoi, de câteva ori, din ce în ce mai serioşi, mai gânditori şi mai cufundaţi în treburile proprii. Drumurile ni se încrucişau din când în când şi ieri, coborând din autobuz, am dat, din nou, de el. «Ce faci?» «Bine, dar tu?» În loc de răspuns, se uită la ceas şi îmi zice: «Ai puţin timp? Aş vrea să îţi spun ceva.» «De ce nu? Plimbarea prin parcul Herăstrău este întotdeauna plăcută.» Pe o bancă, lângă lac, oftează şi îmi spune: «Mi se întâmplă un lucru ciudat şi nu îl pot încredinţa oricui.» «Te rog», i-am zis, «ne ştim de un veac.» «Iată despre ce este vorba. Am descoperit că sunt un geniu.» «Splendid», am zis, dar de ce urci aşa dintr-o dată toate treptele: hărnicie, trudă chiar, inspiraţie, apoi imaginaţie? «Aşteaptă puţin», zise el. «Eu sunt geniu în fiecare zi între ora 5 şi 6 dimineaţa. Atunci îmi vin idei formidabile, titluri de proiecte, ce mai încoace şi încolo, întrezăresc o operă măreaţă.» «Toate bune», zic, ca să nu îl contrazic, «dar ce este cu orele acelea matinale?» «Şi eu m-am întrebat», spune «şi, în fine, am găsit motivul.» «Pot să îl ştiu şi eu?» «Dacă ai răbdare, da. Explicaţia am găsit-o cercetând nişte texte ale psihologilor şi ale filosofiei. Se ştie, de altfel, că în fiecare om există o entitate conştientă şi un alt personaj, care este subconştientul. Primul este stăpân ziua, pe lumină. Celălalt, noaptea, în somn. Ei bine, pe la ora 5, subconştientul, care şi-a terminat veghea, dă să plece şi deschide uşa, la care apare conştientul ca să mă ia în primire. Dar ei nu se înţeleg bine. Sunt adevăraţi rivali. Merg până la a se certa. Se vorbesc de rău şi se luptă pentru supremaţie.» «Şi crezi că s-au luat la harţă la uşa aia?» «Nu, dimpotrivă. Încă nu îşi preluaseră rolurile, pentru că eu, între somn şi starea trează, eram şi al unuia şi al celuilalt. Este cel mai propice moment pentru mine. Sunt politicoşi, se respectă reciproc şi, culmea, colaborează. Asta înseamnă şansa cea mare, genius-Fool-2zenitul. Când cooperează ei, la mine se naşte geniul. Atunci sunt suflul creaţiei, simt ideile ca şi cum aş pune mâna pe ele, apar proiectele, totul se exprimă în ritm şi rimă.» «Grozav», am spus, «dar câtă vreme stau aşa ca fraţii?» «Din păcate, nu prea mult. Preţ de un ceas. Apo se despart şi devin reci şi recalcitranţi unul faţă de celălalt.» «Ce păcat», zic, «dar măcar tot ţi-au dăruit ceva.» «Nu, asta este nefericirea! Când ei se ceartă, geniul meu dispare. Şi asta se întâmplă pe la 6 dimineaţa. Când mă trezesc, simt că sunt sub jurisdicţia unuia singur, care îmi impune regulile acestei vieţi seci şi aspre pe care o trăim cu toţii.» «Stai puţin», încerc eu să clarific lucrurile. «Ţi s-a dat geniul, nu îl iei cu tine şi nu îl duci unde îţi trebuie?» «Cred că nu ai înţeles bine cât de rău se duşmănesc tutorii mei. Când mă preia, conştientul şterge cu buretele tot ce am dobândit temporar, în ora mea glorioasă. Devin, din nou, bietul pălmaş cu coate rupte. Sper să înţelegi mai bine suferinţa mea şi să îmi dai un sfat. Ce să fac?» «Recunosc că nu este uşor să găsesc o soluţie. Este dramă curată tot ce spui. Te văd răvăşit. Mai întâi, recâştigă-ţi încrederea! Uită-te în jur. Crezi că o omenire întreagă trăieşte fără obstacole, greutăţi, ostilitate chiar? Şi, totuşi, ea zice: ‘Cât respir, sper’. Reia-ţi poezia. Lucrează. Adu-ţi aminte că un mare inventator a spus că creaţia sa este 1% inspiraţie şi restul de 99% transpiraţie. Hai, curaj!» «Cum să revin la banalitate, mediocritate, birocratism? Crezi că este uşor, după ce ai aflat că eşti un geniu, fie şi pe termen scurt? Altceva nu îţi vine în minte?» Încolţit astfel, i-am spus: «Citeşte pe Eminescu, îl ştii, patronul vostru. El a scris Geniu pustiu