De ce sunt englezii utilitarişti?

De câte ori întâlnim un cetăţean al unei ţări, ne întrebăm, într-o expresie populară, „ce hram poartă?”. Adică, ce calitate caracteristică ar putea fi atribuită minţii sale, care ţine şi ea de o mentalitate comună a societăţii. Se spune despre englezi că sunt prefăcuţi: „perfidul albion”. Dar aceasta este mai mult o răutate, decât o analiză serioasă. Cred că mai degrabă există raţiuni să îi numim „utilitarişti”. Deşi, utilitarismul a devenit acum numele unui sistem filozofic în mare stimă la englezi, înţelesul lui este simplu. A fi utilitarist înseamnă, de fapt, să te întrebi „La ce îmi foloseşte?”, când ai de-a face cu un obiect, o activitate sau chiar când faci cunoştinţă cu un om. Adică, răspunde la vreun interes de-al meu?

Să fim şi noi utilitarişti. Vrei să ştii la ce e bun să afli că englezii sunt utilitarişti? Sunt o mulţime de motive. Toţi oamenii trebuie să ia decizii în viaţa lor, unele fundamentale (pentru ce profesiune mă pregătesc?), altele curente (iau sau nu umbrela cu mine?). Există tot felul de propuneri pentru criteriul unei decizii. De largă acceptare a fost o propunere a psihologilor: „principiul plăcerii”. Adică, oamenii fac acele lucruri care la plac şi le resping pe cele care nu le aduc plăcere sau satisfacţie. Pentru Freud, lucrurile sunt simple: eros (adică plăcere) şi distrugere sau negaţie, ca instincte moştenite.

Dar uite că englezii par a gândi altfel. Nu „plăcere”, ci „utilitate”. Sunt şi lucruri neplăcute, pe care le accepţi, fiind utile. Este bine de ştiut acest lucru, fiindcă comunicăm cu ei, discutăm, negociem, avem comerţ şi proiecte comune. Să luăm diplomaţia. Iată masa rotundă unde se discută posibilitatea unui acord bilateral. Unul are propuneri şi celălalt reacţionează. Dacă ştii dinainte că celălalt este condus după un criteriu care îl caracterizează, formulezi ideea ta într-un mod care facilitează un răspuns pozitiv.

Nici englezii nu formează, din punctul de vedere al funcţionării minţii lor, un corp unitar.

Cineva spunea că anglo-saxonii se disting prin semne vizibile. Englezii au mâni mari şi capete prelungi, pentru că meseria lor de bază a fost navigaţia, în care tragi de funii şi te uiţi la cer, ca să vezi cum este vremea. Saxonii au mâni frumoase şi feţe rotunde, provenind dintr-o populaţie care avea meseriaşi şi negustori, stând la mese de lucru şi tejghele. De aici şi până la străbaterea mărilor este o distanţă mare.

Jeremy_BenthamUtilitarismul a fost teoretizat filozofic de un gânditor englez, Jeremy Bentham (1748-1832). Este plăcut să vezi cum pledează în limbajul vremii în favoarea utilitarismului, prin 13 argumente. „Este acea proprietate a oricărui obiect, de a produce beneficii, avantaje, plăcere, binele şi frumosul sau să prevină să nu se întâmple contrariul: nedreptatea, durerea, răutatea, nefericirea.” Dar, atenţie cine poate fi sau nu util. Obiectul, situaţia dată, cazul au principiile şi generalităţile raţionaliştilor. Suntem la antipod faţă de francezii care pornesc de la principiu ca să ajungă la caz, pe când englezii se încăpăţânează să trateze de la bun început fiecare caz cu gradul lui de utilitate.

Aceasta ar fi a doua mare diferenţă între cele două ţărmuri ale Canalului Mânecii. Dacă pleci din Anglia pe continent, te dezbari de cazuri şi cauţi principii generale. Un diplomat îmi explica importanţa cunoaşterii acestei trăsături: «Nu este de ajuns să traduc limba interlocutorului meu. Poate mai important este să cunosc gramatica pe care o foloseşte mintea lui. Şi, mai ales, sensul.»

Este bine să ştii că utilitarismul a fost un pariu răsplătitor. Cei care l-au folosit au ajuns, pentru o vreme, liderii lumii.