Caracter

Spunem apreciativ despre un om că „are caracter”, este „de caracter”, considerând că această calitate nu este pe toate drumurile, ci aparţine unei personalităţi morale ferme. Aceasta ar însemna voinţă fermă, perseverenţă, certitudine. Lăsăm la o parte caracterele din piesele de teatru şi caracterele care se moştenesc din genetică, particularităţile care disting operele de artă sau personajele literaturii, precum şi faptul că şi literele pe care le citim au caracterele lor.

Revenim la ce sens dăm termenului în vorbirea noastră curentă. În cel mai curent uz, înseamnă că în omul de caracter poţi avea încredere, îşi ţine angajamentele, nu vorbeşte cu uşurinţă şi ambiguu, ştie ce spune şi nu „bate câmpii”. Prima calitate ce o implică caracterul este cinstea. Un om de caracter nu înşeală pe nimeni.

Aproape toate activităţile umane subliniază alte calităţi căutate şi promovate: inteligenţa în primul rând, isteţimea, cultura şi cunoştinţele, sociabilitatea, retorica (vorbeşte frumos), manierele (se poartă frumos). De caracter se vorbeşte mai puţin. O fi o teamă, o rezervă sau o dezaprobare? În diplomaţie se cultivă supleţea, în politică adaptarea, în economie ingeniozitatea.

Numai anumite culturi preţuiesc caracterul, atunci când politica şi economia vor să fie credibile şi să genereze încredere. Există multe ţări în care s-a cultivat prin arte şi literatură o viaţă mai lejeră, mai liberă, cât mai puţine norme stricte şi deprinderi sobre. Câteodată, în satele româneşti s-a cultivat la loc de frunte cinstea şi caracterul. În copilăria mea, bunicul de la ţară mi-a povestit cum a făcut o vizită la Bucureşti, unde fiul său, un unchi tânăr al meu, era asistent universitar şi directorul fermei Facultăţii de zoologie. «M-a dus pe Calea Victoriei, unde se plimba lume multă. Un tânăr îl recunoaşte pe Lelu’ meu şi îl îmbrăţişează. Ne vedem mâine? Da, tot aici pe la 10.» Bunicul se întristează şi după aceea îi spune fiului său: «Nu te supăra că îţi spun. Dar de ce ai spus că îl întâlneşti mâine, când mi-ai promis că la acea oră mă duci la gară?» Lelu râde şi îi spune: «N-ai nicio grijă, merg la gară. Nu merg la întâlnirea cu prietenul meu, dar ştiu prea bine că nici el nu vine.» Şi bunicul dădea îngrijorat din cap: «Ce se alege cu lumea asta?»

Cred că bătrânii înţelepţi şi caracterele au cedat locurile lor în societatea de astăzi tinerilor inteligenţi şi celor care ştiu să se descurce, abili şi acomodabili fiind.

two persons with gears. the concept of logical and associative t